O intrebare cat se poate de serioasa.
Acest minunat lucru creaza dependenta?
Eu zic ca da.
Majoritatea utilizatorilor de internet sunt dependenti.

• Fie ca iti petrecti o mare parte a timpului stand pe mess sau asteptand comenturi la hi5. Sau cauti siteuri de socializare. Esti dependent/a.

• Ca arzi de nerabdare sa asterni doua randuri pe blogul tau, sa vezi cine, ce scrie. In fiecare zi efectuezi o mica rutina de scris, citit, comentat pe blog/uri. Esti dependent/a.

• Ca abia astepti sa ajungi acasa, aprinzi calculatorul si in ciuda criticilor aduse de parinti(cum ca nu ar trebui sa petreci atatea ore la pc), iti cauti jocul favorit si pierzi destule ore destinate timpului liber. A doua zi, apoi urmatoarea faci la fel. Esti dependent/a.

Recunosc, sunt dependent. Nu am nicio retinere in a recunoaste acest lucru. Momentan ma regasesc in punctul al doilea.
Intre noi, fie vorba, o perioada de cateva luni m-am regasit si in ultimul punct. Si iar, nu am nicio rusine deoarece si jocurile mi-au adus beneficii!

Raul de inaltime

Intro

Dintre toate fobiile mostenite, pentru mine, aceasta este cea mai infricosatoare.
Nu e vorba de acea afectiune care apare la altitudini foarte mari, gen 2.000m.
Este pur si simplu o mica fobie care apare atunci cand ma aflu la o altitudine destul de mica: 20-100m; la o margine de stanca, pe acoperisul unui bloc, etc.

Cauzele aparitiei(cred)

Din cauza castelului de la Hunedoara: Castelul Corvineştilor.

Probabil va intrebati ce legatura are acest castel cu fobia asta.
Prin clasele 5-6, mergeam cu colegii la castel sa ne cataram pe zid (sageata din imagine) (altitudinea nu cred ca depaseste 40 de metrii).
Si cum acest lucru a trezit alpinistul din mine, acest lucru il practicam aproape zilnic, timp de cateva saptamani.
La un an dupa, ne-am adunat sa mergem sa ne cataram din nou pe zidul castelului, iar pe la jumatatea acestuia am facut greseala sa ma uit in jos. Atunci am aflat pe pielea mea replica “Nu te uita in jos!“.
Pe moment m-a cuprins panica, fapt ce a declansat, cred, aceasta fobie.
Si ca in filmele cu final fericit, am scapat cu bine.

O data sau de doua ori pe zi, incep imi dau cu parerea in stanga si in dreapta.
Defapt, sunt cam tot timpul la curent cu articolele scrise de diferiti bloggeri, fie ca sunt din blogroll sau nu; dar aloc din timpul liber doar o data sau de doua ori pe zi comentatul pe alte bloguri.

Rar comentez la un articol chiar la aparitia sa, doar daca am ceva important de zis, sau articolul mi s-a parut foarte bun.

Astazi, cand m-am dus pana la mall la Polus, am observat un lucru care mi-a schimbat toata ziua (in bine).
Mergeam cu trasportul in comun si la fiecare statie tot urcau oameni, pana statea lumea inghesuita de nu mai puteai sa arunci niciun ac macar.
Si observ cu stupoare ca: NU PUTE! Pentru prima data in viata, cand merg cu transportul in comun, nu mirosea urat.
In locul mirosului de transpiratie era miros de deodorant, iar in locul mirosului de picioare nespalate, o mireasma de parfum.
Cu alte cuvinte, this make my day